Istoric

Istoricul localităţii

    Comuna Iara, împreună cu satele ce-i aparţin, au jucat un rol important privind viata social-economica din această zonă. Din vremuri indepartate, Iara a fost  un centru, un  mare “târg”, unde se întâlneau atât ramuri ale  locuitorilor Apusenilor, cât şi a celor din Câmpia Transilvaniei.În urmă cu un secol, in zona Ierii şi în ţinuturile Ierii au fost efectuate ample lucrări de cercetare, menite să evidenţieze faptul că pe aceste meleaguri a existat viaţă materiala si spirituala, că aici oamenii au avut inca din  cele mai îndepărtate vremuri, preocupări economice,  sociale si culturale .Astfel, la Iara, la locul “Groapa Papii “, pe drumul ce duce spre Băişoara, s-au descoperit urme de construcţii, ceramică , „tegulae mamatae” din epoca romană.

    Se presupune că, pe aici, ar fi existat o aşezare de mineri care se ocupau cu extracţia minereurilor, a aurului cu deosebire, tot aici spălandu-l  şi prelucrandu-l .În perimetrul satului Cacova Ierii, la punctul numit “Cetate”, au fost descoperite fragmente ceramice din faza de tranziţie spre epoca bronzului, aparţind culturii Coţofeni, faza a doua, şi din epoca bronzului, cultura Sighişoara-Wietenberg, faza a doua şi a treia.La Buru a fost descoperit un depozit de obiecte din  bronz, din care amintim un cazan şi o ceaşcă , alte numeroase obiecte din acest depozit aflăndu-se  în muzeul din Budapesta.Pe teritoriul satului Făgetu Ierii se află numeroase urme privind extractia de aur şi operaţiunile de spălare a aurului. Aceste urme sunt datate din perioada dacică, daco-romană şi romană.Pe teritoriul satului Surduc şi în hotarul său au fost descoperite importante urme de spălare a aurului, din epoca romană (despre acestea sunt numeroase  referiri în lucrările istoricului Teglas).

    Importanta zonei Iara ca spatiu de dezvoltare socio-economica din aceasta parte a Transilvaniei , consideram ca nu a fost suficient de bine cercetata si nici reflectata in scrierile existente de  pana acum. Descoperirile demonstrează insa că pe acest spaţiu au trăit daci, apoi, după cucerirea Daciei, daci şi romani, ca populatia a urmat si s-a integrat in procesul de formare al poporului roman, ca a fost viaţă şi activitate neîntreruptă de-a lungul vremurilor. Un aspect important pe care astăzi îl admit cei mai mulţi cercetători  si istorici, este existenţa  unei  populaţii în întreaga Transilvanie încă din perioada epocii bronzului care începe aici, în 1800-1700 şi ţine până la 700 î.e.n.

Atestarea documentară

    Având un destin istoric şi o individualitate proprie, localităţile care compun azi comuna Iara sunt atestate documentar in diverse momente istorice. Astfel , primele atestări documentare le avem  din perioada evului mediu.Potrivit documentelor, localitatea Iara este atestată in anul 1288. În Evul Mediu erau două sate cu numele de Iara: Iara de Sus şi Iara de Jos.Iara de Sus  (prima localitate a comunei) era aşezată în zona “Şesului Ierii”, spre satul Băişoara. În această parte se găsea şi o mină de aur, numită  multă vreme în perioada medievală  “Kororonya Banya”, sau mina lui Coroianu. La locul căruia i se zice,  “Groapa Papii” , era deci Iara de Sus.Iara de Jos (Alsojara) este atestată documentar tot din anul 1288.De fapt, la 1288 apare în documente sub numele de Jara, în 1322 tot Jara.In anul 1332 este amintit un Sacerdos de Jara (preot de Iara).In anul 1449 este pomenită Feljara, si tot in acelasi an  Aljara.Dupa 150 de ani, respectiv în 1599, sunt amintite ambele localităţi: Felso şi Also Jara. În conscripţia din 1733 apare doar denumirea Jara.În conscripţia lui Bucow la 1760, apare cu denumirea Alsojar.La 1417, cele două localităţi apar în alte documente scrise împreună „Iara et altera”,  Iara şi cealaltă Iara, la 1426 „Iara et Feljara” .In 1474 localitatii i se mai spunea, „ Aurifodina in territoria possessionis”Potrivit etimologiei acestui nume, un fapt este cert: denumirea are origine slavo-română. Referitor la migraţia slavilor în zonă, aşezarea ar fi primit numele de la un oarecare Iaroslav, un om de vază, poate chiar stăpânul acestor locuri.Apar în unele documente din perioada 1562-1592 nume de proprietari ai satului Iara de Sus, ca de exemplu : Ianoş Varsolvi, Ianoş Lupsai (familie de români din Lupşa), Martin Hesati, Martin Tofanto, Dionine More.

    Şi pentru această zonă de la poalele Apusenilor, studiile istorice semnalează existenţa între anii 1366-1502 a unor cnezate şi voivodate, (în special în depresiunea nor-estică a Muntelui Mare), la Ocoliş, cnezat din care făceau parte Surduc, Iara, Agriş, Sălişte, Săcel, inclusiv satele Aiton, Plaiuri, Deleni şi altele. În 1448, este amintit cneazul de Ocoliş Toma, care căzuse deja în stare de servitute. Din documente inedite aflate la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Cluj, rezultă că în anul 1766 existau în Iara 38 capi de familie cu statut de iobag, alte 7 văduve de iobagi (care ţineau loc de cap de familie), 35 capi de familie de jeleri şi alte 6 familii unde cap de familie erau văduve de jeleri, precum şi 6 familii de ţigani. Parte din capii de familie iobagi fugiseră de pe acest domeniu şi erau urmăriţi pentru a fi readuşi  pe domeniu.Toate cele 13 sate care fac parte din comuna Iara apar atestate documentar pentru prima dată cu câteva decenii sau secole mai târziu.Unele dintre acestea au fost  declarate localităţi (sate), abia în secolul XX: Maşca, Lungeşti, Valea Vadului şi Valea Agrişului.